ZORAN JOSIPOVIC - Conectivitatea cerebrală globală (27.06.2016)

20:42 Posted In , , Edit This 0 Comments »
"Zoran Josipovic, profesor la Universitatea din New York a privit, din 2008 și până în prezent, în creierele a peste 20 de călugări și călugărițe care practică meditația în stil tibetan. Josipovic este interesat de cum ajung aceștia la o stare de ”non-dualitate”, de confundare cu lumea. ”Un lucru pe care am aflat că meditația îl face este acela de a dezvolta abilități adiționale, care te pot ajuta să duci o viață mai plină și mai liniștită”, a declarat doctorul Josipovic, citat de BBC News. ”Atunci când meditația induce o stare de confundare cu lumea, rețeaua neurologică se schimbă, deoarece se înlătură zidul psihologic dintre cei ce meditează și lume”, a adăugat Josipovic.

Creierul este alcătuit, potrivit profesorului Josipovic, în două rețele: una intrinsecă, sau default, și una extrinsecă. Partea extrinsecă a creierului intră în acțiune atunci când indivizii se concentrează pe sarcini externe, ca de exemplu turnatul unei cești de cafea. Cealaltă parte, cea intrinsecă, acționează atunci când oamenii reflectează asupra propriei persoane și a sentimentelor lor. Cele două părți nu funcționează simultan, ceea ce ne permite să ne concentrăm asupra îndeplinirii unei sarcini și să ignorăm elementele care ne-ar putea distrage. În urma cercetărilor sale, profesorul Josipovic a descoperit că cei avansați în ale meditației au capacitatea de a menține ambele părți ale creierului funcționale în timpul meditației. Asta ar putea fi o explicație pentru împăcarea acestora cu lumea. Inițial, cercetătorii au crezut că partea default intră în scenă doar dacă nu avem o sarcină asupra căreia să ne concentrăm. 
Dar studiile realizate în ultima decadă a demonstrat că această parte mustește de activitate și numai când ne gândim la lucruri care ne includ.

Interviul cu Zoran Josipovic, cuprinde următoarele întrebări : 

* Ne puteți un rezumat al activității dumneavoastră ? Care este diferența dintre o experiența duală și una non-duală ? Puteți identifica schimbările cerebrale din timpul experienței non-duale ? Oare activitatea dumneavoastră încearcă să pună de acord știința și spiritualitatea ? De unde provine conștiința ? Oare există vreo aplicație practică pentru toate acestea ? *"


VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI - Link 1 sau AICI - link 2


In Romania exista traduse cartile ADVAITA VEDANTA (despre NON DUALITATE),Lumina cunoasterii non-duale - Advaita Bodha DipikaESENTIAL IN ADVAITA VEDANTA si alte carti despre VEDANTA aici.
De asemenea va recomandam cartile lui Nisargaddata  Maharajah : "Realitatea Ultima" si "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut." Cartile lui Ramana Maharishi : "Evanghelia lui Ramana Maharishi", "Invataturile lui Ramana" de Arthur Osbourne,"Biografia lui Ramana" de Gabriele Ebert 
 In completare studiati categoria NON - DUALITATE pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS. 

Post Comment

Mamele lui Chico Xavier (25.06.2016)

13:09 Posted In , , Edit This 2 Comments »
As Măes de Chico Xavier (2011)

Continuăm astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un al 3-lea film din seria inspirată de faptele și viața lui Chico Xavier, un film brazilian bazat pe fapte reale dramatice din viaţa a trei femei şi mame.
Pictoriţa Ruth (Via Negromonte) are un fiu ce se confruntă cu drogurile. Elisa (Vanessa Gerbelli) compensează absenţa soţului dedicându-se integral creşterii fiului lor, Teo (Gabriel Pontes). Tănâra profesoară Lara (Taina Muller) trece printr-o dilemă legată de o sarcină neplanificată și moartea bruscă a tatălui copilului nenăscut. Ele trăiesc experienţe puternice şi diferite, dar toate găsesc mângâiere şi speranţă alături de mediumul Chico Xavier.
Pierderea celor iubiți este mereu foarte dureroasă. Moartea este înspăimântătoare pentru majoritatea oamenilor, indiferent ce spun religiile sau diversele căi spirituale, iar moartea propriului copil este una dintre cele mai cumplite experiențe. Pe de altă parte există femei care nu doresc copii și vor să-i avorteze, iar filmul explică care e problema cu avortul. 
Filmul este facut dupa niste carti scrise de jurnalistul ateu Marcel Souto Maior, despre  Chico Xavier, in special dupa cartea din 2004 - "Behind the veil of Isis" (Dincolo de vălul lui Isis), iar asta oferă din punctul meu de vedere un plus de credibilitate mesajului, deoarece jurnalistul ateu a plecat in investigatia lui sa-l demaste pe Chico si a sfarsit prin a deveni un cercetator onest al fenomenului spiritual si un om care crede in spiritualitate scriind pana in aceasta clipa 7 carti pe aceasta tema.
Prin poveștile prezentate, filmul ne arată că totul în viață are un scop, un sens, că nimic nu este întâmplător, iar asta este ceea ce Chico Xavier a demonstrat în întreaga lui viață. 


"The Mothers of Chico Xavier" este un film cu mesaj și dedicat "victimelor avortului" în special (conform mesajului de final al filmului), dar si celor care se drogheaza sau au de gand sa se sinucida. Bineinteles ca filmul este o lectie si pentru ceilalti oamenii, indiferent de religie sau credinta.

VEDEȚI FILMUL TRADUS,  CALITATE HD 720p

AICI - link 1


AICI - link 2 



Despre CHICO XAVIER si pericolele spiritusmului si ale CHANNELING-ului gasiti mai multe in categoria dedicata lui CHICO (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).

Post Comment

ETERNUL IUDEU (20.06.2016)

11:30 Posted In , , Edit This 0 Comments »


Der Ewige Jude (1940)

Dorim sa va prezentam astazi un documentar realizat in anii 40 de aparatul de propaganda nazist despre iudei, intitulat "Der Ewige Jude" in care ni se prezinta anumite lucruri stiute la vremea aceea despre asa zisi evrei, pe care nici macar iudei nu vreau sa-i numesc, deoarece asta ar implica ca ei au o religie iudaica in care cred, ceea ce nu este cazul pentru majoritatea acestor parveniti din triburi khazare, asa zisii iudeii ashkenazi. Am explicat pe larg care ar fi in conceptia noastra diferentele dintre termenii iudeu, evreu, jidov in articolul "CUNOAŞTERE INTERZISĂ: Evreii, iudeii, jidovii si Istoria Imperiului (K)hazar - Jack Otto" de aceea nu o sa mai repetam aici. 
Desi nu suntem de acord cu nazistii, ne disociem de aspctele extremiste ale oricarei miscari nationaliste si consideram ca exterminarea oricui nu este in niciun caz vreo solutie, este bine totusi, de scos la lumina ceea ce unii din aceasta etnie, in special sionsitii sponsorizati de familia Rothschild, fac si ce aberati mai contin scrierile lor "sfinte" care asa cum am mai spus, mai mult ca sigur sunt clocite de vre-o "satană" extraterestră ce a pozat in zeu prin antichitate (care si acum se hraneste inca cu energia trimisa de adeptii ei, ca si ai celorlalte religii)
Inainte de a expune acest film in care unele dintre magariile pe care unii reprezentanti ai acestei etnii (elita sionista de spita Rotschild) le fac, va prezentam un articol in care un iudeu, pe nume Benjamin Freedman, demasca invartelile facute de bogatasii iudei care au declansat cele doua razboaie mondiale. Astfel de iudei ne demonstreaza inca odata, daca mai este necesar, ca exista oameni minunati din aceasta etnie, oameni frumosi, curajosi, eroici chiar, oameni care sunt dispusi sa se sacrifice pe sine de dragul adevarului, decat sa fie partasi la minciunile holcash...scuze holcaustice ale fratilor de etnie din care provin.

De ce au ajuns germanii să-i omoare pe evrei… 
Vezi aici cine a declanşat războaiele mondiale



"BENJAMIN HARRISON FREEDMAN a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.

Discursul de mai jos a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC şi publicat la acea vreme de Commori Sense :

Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut in timp ce noi dormeam.

Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.

În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-1 iubeau pe Ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.


În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus:

– “Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”.

La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei:

– “Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.

Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg:

– “Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”.

Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.

Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Ţar. Evreii nu-1 iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.

Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.

După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi “huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i:

– “Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.

Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război. După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: “Ei bine, no ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război”.

Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.


Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o. 

De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.

Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: – “Iată, într-adevăr, trădare!”.

A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că n-o învingem. Şi că le spunem ruşilor: – “Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…

Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo “un stat evreu”.

Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru. Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.

Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune “Shema’Israel” în loc de “Tatăl Nostru”. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.

Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune. Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola.

Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic. (au sters o p..a istoria Germaniei, care la putin timp dupa razboi a devenit din nou cea mai infloritoare din Europa, acum fiind prima n.n.).

Să revenim la situaţia de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.

Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.

Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale. Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).

Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum no americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.

După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei:

– “Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. No, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!”

Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii… de foame. Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte:

“Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export”.



Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.

Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe nici un raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in Germany. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria “Hitleriştii!” sau “Asasinii!” – aşa cum se face uneori în Sud. Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.


În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic. Evident, germanii au spus: “Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!”. Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp. Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.

Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul “antisemitism” (pe care-l consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.

În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.

În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că:

“dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”.

Aşa cum azi, în America, spunem “dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.

Ce putem face nu, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.

Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.

Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.

Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte. În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare. Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.

Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive. 

Iata AICI si varianta audio a discursului.


VEDEȚI DOCUMENTARUL TRADUS, AICI:


In completare studiati categoria SIONISM pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS.

Post Comment

Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău – Fața nevăzută a homosexualității (22.06.2016)

23:30 Posted In , , Edit This 4 Comments »

ATENȚIE POZELE DE MAI JOS SUNT GRAFICE!
(Copii sub 18 ani nu au voie să le vadă, deși lor, homosexualilor, le este permis pe stradă să facă orice în fața copiilor)

Dorim să abordăm astăzi un subiect foarte contondent, spinos care naște numeroase dispute, un subiect pe marginea căruia nu ne-am exprimat direct până acum, dar simțim să o facem macar în articolul de astăzi, poate singurul pe care-l vom dedica acestuia. Am preferat pana acum sa nu le acordam atentie si energie sa le dam cu Ignore homosexualilor si celor care promoveaza diversitatea, CUR-cubeul, insa in ultima vreme au devenit tot mai agresivi, tot mai vocali asa ca macar intr-un singur articol ne vom exprima opinia pe marginea subiectului.
Eu personal am o doza maxima de toleranta fata de acesti indivizi care par tulburati din perspectiva mea, sau poate care nu au trecut complet prin fazele de dezvoltare a sexualitatii si au ramas blocati in zona homosexuala a acestei dezvoltari. Sau poate sunt suflete de femeie in corp de barbati si barbati in corp de femeie (daca e sa ne luam dupa teoria reincarnarii ar putea fi cazul cand o femeie foarte feminina se reincarneaza in corpul unui barbat, pentru a invata si lectia barbatului, neaceptandu-si complet sexualitatea, sa devieze). Multi dintre ei par posedati de entitati sexuale demoniace care-i indeamna sa faca ceea ce fac. Poate nu intamplator, in marile sfere de putere, intre elitele lumii, homosexualitatea este foarte prezenta.
Nu sunt un expert in domeniu, nu am studiat in amanuntime subiectul deoarece nu m-a pasionat, dar va voi prezenta un studiu facut de niste romani, un studiu vast care la randul lui este bazat pe alte cateva sute de studii si statistici realizate pe tot mapamondul, din ce am inteles, in tari in care homosexualitatea este pe deplin acceptata de foarte mult timp. Simt nevoia sa-mi exprim si parerea mea personala, cat pot de obiectiv , fara fi un expert totusi, insa de bun simt.


Ceea ce mi se pare mie greu de acceptat si de tolerat este faptul ca in lumea de azi iubirea este catalogata boala psihica (clasificata F 63.9), credinta in Dumnezeu la fel , mancatul sanatos la fel (boala numita ortorexie), daca te indoiesti de autoritati si vezi conspiratii in lumea care te inconjoara suferi de “tulburare de sfidare opoziţională”, insa este absolut normal sa fii zoofil (in Romania, Franta si Ungaria inca e legala) , pedofil (se dau lupte acerbe sa se legalizeze pedofilia) si suntem catalogati ca intoleranti daca ne revoltam cand vedem copii asistand la paradele homosexuale desantate in care fel si fel de agarici exhibitionisti braveaza sfidandu-ne pe noi cica, astia pudibonzii, inhibatii si ipocritii ce "suntem".
Eu sunt de acord ca exista un mare grad de ipocrizie si pudibonderie in societatea actuala, chiar sunt de acord cu o nuditate naturala, fara a-i sfida pe ceilalti mai sfiosi, la mare, in locuri de nudisti sau de ce nu, in orase de nudisti cum sunt prin alte tari, insa nu cred ca prin astfel de extreme abjecte, cum sunt adeseori cele de la astfel de parade, se echilibreaza balanta. Consider sexualitatea si nuditatea ca fiind absolut naturale si normale, insa si aici exista o limita, iar aceste parade ne arata aspectul de UMBRA al nuditatii si sexualitatii.


Daca lor li se pare absolut normal sa se comporte asa (cum se vede si poze, poze care cica ar fi foarte rare si sunt acelasi care se vehiculeaza de ani de zile ... lol - eu ma straduiesc aici sa fac o selectie printre cele foarte hardcore sa fie la limita suportabilului, insa daca dati un search pe google la cuvintele "gay sex on street" veti gasi sute, mii de astfel de poze multe foarte HARD) asta nu inseamna ca e normal sa o faci pe strada si mai ales in fata copiilor. 
Poate ca e normal sa mergi la budă, poate ca e normal sa te masturbezi sau sa faci sex cu sotia, iubita sau amanta, poate ca normal pentru unii sexul anal si sado-masochismul, dar astea sunt aspecte intime, ce tin de preferintele si orientarile fiecaruia la el acasa si in dormitor, insa nu le faci pe strada sa arati tu cat de normal esti, deja mergi in sfera patologicului facand asa ceva, exhibitionismul fiind din cate stiu o boala psihica, dar iata ca ni se impune sa o tratam ca normalitate. 


Am cunoscut un homosexual care mi-a spus ca si el la randul lui este ingretosat de astfel de parade in care tot felul de dezaxati vin sa se exhibeze arucand astfel o umbra foarte urata peste toti homosexualii. Voi homosexualilor care va simtiti ca acest cunoscut al meu, de ce nu va uniti sa protestati in numele homosexualilor, civilizat, impotriva unor astfel de evenimente?
Cartea de mai jos explica pe foarte larg care sunt capcanele homosexualitatii si de ce nu este bine ca adoptiile de copii (sau crearea in vitro a copiilor) sa fie aprobate pentru cuplurile homosexuale.


Eu personal sa fiu sincer ma revolta in special homosexualitatea masculina deoarece barbatii mi se par in general natural si normal mai uratei si repulsia intre barbati este mult mai evidenta in mod natural, pe cand femeile au o inclinatie catre bisexualitate mai mare  (ele prin natura lor, fiind mai delicate, mai fragile, mai frumoase, este mai normal sa se placa si sa-si doreasca atingerea si a unei femei) ... Doi barbati , chiar si foarte frumosi in lumea in care traiesc eu, sunt predispusi mai degraba sa se respinga (mai ales daca sunt foarte masculini, yang), iar femeile mai ales cele foarte frumoase sa se atraga (prin natura yin predominanta, receptiva, primitoare, ca a apei) ... In fine, e o opinie personala, de barbat hetero ... poate ca femeilor le plac homosexualii barbati in masura in care ne plac noua bisexualele (din ce am mai intrebat si eu, nici femeilor nu le plac barbatii homosexuali in actiune, deci ... astept pareri). 


Deci se pare ca dezvoltarea psihologica si sexuala a copiilor din familiile homosexuale este tulburata, eu personal sunt impotriva adoptiilor cel putin a cuplurilor de barbati (femeile prin natura lor sunt mai materne si pot suplini mai usor rolul barbatului). Daca voi credeti ca astfel de scene doriti sa impacteze creierul copiilor care nu au format discernamantul , va sugeram sa va mai ganditi, iar parintii care merg cu copiii la astfel de manifestari, ca la circ, sunt la fel de raspunzatori.
Sigur, sunt de acord ca nici familiile hetero nu sunt perfecte, dimpotriva, adeseori tocmai in cadrul acestor familii apar astfel de dezaxati, insa cum necum, au o sansa mai mare sa creasca fara traume emotionale si sa se dezvolte natural decat in familiile unor dezaxati ca cei din aceste poze si nu numai (cartea explica ce si cum).



In concluzie, eu personal nu sunt impotriva homosexualitatii intime, private, decente ci a unor astfel de exhibari decadente, grotesti, pe strazi, in fata copiilor (cum sunt paradele gay). Eu personal nu vreau ca astfel de manifestari sa fie considerate o normalitate de catre copii fara discernamant, ci sa fie izolate, chiar intrerupte. Nu am nimic impotriva marsului homosexualilor, in care sa-si exprime intr-un mod articulat si decent, fara un exchibitonism abject, punctele lor de vedere.
Consider ca explozia de homosexualitate este semnul unei decaderi a civilizatiei si ca incurajarea acesteia un atac direct asupra natalitatii, fiind asadar o alta modlitate de a reduce populația si de a o animaliza, indobitocii pentru a fi mai usor de controlat.


Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău 

– Fața nevăzută a homosexualității

Editura Christiana, București, 2014
Cuvîntul Editorului – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile traditionale riscă azi să adopte un comportament homosexual şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen, abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. 
Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte:

– în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;

CUMPĂRAȚI CARTEA DE AICI (este doar 12 lei, iar TRANSPORTUL GRATUIT)
– dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;
– între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);
– probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;
– homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;

– rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, lesbiene şi bisexuali decît la heterosexuali;
– depresiile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali;
– dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoţionale şi 31% fuseseră spitalizaţi pentru o chestiune de sănătate mentală.
– Bagley şi Tremblay (1997), observînd comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 şi 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de aceeaşi vîrstă;

– în studiul său, Remafedi constată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor;
– într-un studiu desfăşurat pe perechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decît fratele lor geamăn care era heterosexual, se gîndea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare;
– cel mai vast studiu desfăşurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puţin decît bărbaţii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin decît femeile heterosexuale;
– încă din anul 1964 activiştii homosexuali susţineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.

Avînd în vedere toate acestea, considerăm că volumul de faţă constituie una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii faţă de om, faţă de omul aflat într-o cumpănă a vieţii, faţă de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualităţii.
Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viaţă reprezintă o alternativă cît se poate de normală la heterosexualitate, credem că sînt principalii duşmani ai omului – şi mai cu seamă principalii duşmani ai homosexualilor înşişi. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceştia din urmă să depăşească uriaşa suferinţă pe care le-o provoacă stilul de viaţă homosexual la care s-au lăsat atraşi. Iar acest adevăr le vine în întîmpinare astăzi mulţumită efortului excepţional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău."
SURSA: http://www.culturavietii.ro

CUMPĂRAȚI CARTEA DE AICI (este doar 12 lei, iar TRANSPORTUL GRATUIT)
AICI puteti vedea si conferinta tinuta de autori impreuna cu Pavel Chirila la lansarea cartii:



La final as vrea sa va prezint cateva fragmente din cartea CONVERSATII CU DUMNEZEU volumul 2 (volum in care se descrie pe larg modul cum ar fi frumos si indicat pentru evolutia noastra mai rapida ca umanitate , sa practicam sexul) de Neale Donald Walsch care subliniaza modul cum gandim si noi:

"Aceasta mă duce la alte întrebări finale despre sex. Este permis orice fel de sex între adulţii care sunt de acord să-l practice?

Da.

Vreau să spun, chiar şi sexul „mai ciudat”? Chiar şi sexul fără dragoste? Chiar şi între homosexuali?

În primul rând, să ne lămurim încă o dată că nimic nu este dezaprobat de Dumnezeu. Eu nu şed şi judec, hotărând că o acţiune este Bună şi o alta Rea. (După cum ştii, am mai discutat aceasta destul de detaliat în volumul I.)
Acum - în contextul a ceea ce te serveşte sau te deserveşte pe tine pe Drumul tău spre Evoluţie - numai tu poţi să decizi. Totuşi, există nişte principii călăuzitoare foarte largi, asupra cărora au căzut de acord majoritatea sufletelor evoluate.


Nici o acţiune care-i face rău altuia nu duce la evoluţie rapidă.

Iată şi un al doilea principiu:


Nici o acţiune care-l implică pe altul nu poate fi făcută, fără a se obţine acceptul şi permisiunea celuilalt.

Hai să discutăm acum întrebările pe care le-ai pus, având în vedere aceste principii.


Sex „ciudat”? Păi, dacă nu face rău nimănui şi se face cu permisiunea tuturor, ce motiv ar avea cineva să-l numească „rău”? Sex fără dragoste? Sex „de dragul sexului” a fost subiect de dezbatere din cele mai vechi timpuri. Adeseori, când aud această întrebare mă gândesc că mi-ar place să intru, într-o zi, într-o cameră plină de oameni şi să spun: „Să ridice mâna acela dintre voi care nu a făcut niciodată sex în afara cadrului unei relaţii de dragoste profundă, veşnică, plină de dăruire, trainică.”


 Îţi spun doar atât: Orice este făcut fără dragoste nu reprezintă drumul cel mai rapid spre starea de Dumnezeire. Voi pierdeţi cea mai extraordinară parte a experienţei pe care o trăiţi dacă pregătiţi festinul şi îl consumaţi fără dragoste, fie că e vorba de sex fără dragoste sau macaroane cu carne gătite fără dragoste.


Şi e rău să piezi aşa ceva? 

Cuvântul „rău” poate să nu fie cel mai potrivit. „Dezavantajos” ar fi ceva mai aproape, dat fiind faptul că doreşti să evoluezi cât de repede poţi spre o fiinţă spirituală superioară.

Sex între homosexuali? Sunt atât de mulţi oameni care vor ca Eu să spun că sunt împotriva homosexualităţii - sau a manifestării ei. Cu toate acestea, Eu nu judec nici această alegere, nici oricare altă alegere pe care voi o faceţi. Oamenii vor să emită tot felul de judecăţi de valoare - despre
orice - iar Eu le cam stric cheful. Nu vreau să mă alătur lor când emit asemenea judecăţi, ceea ce este derutant, mai ales pentru cei care spun că Eu le-am dat naştere. Observ că: a existat o vreme când oamenii gândeau că o căsătorie între două persoane de rase diferite nu numai că era inacceptabilă, dar era şi împotriva legii lui Dumnezeu. (Este uluitor că unii oameni încă mai cred asta.).
Ei au indicat Biblia ca fiind cartea de referinţă - aşa cum fac atunci când vor să arate că sunt experţi în probleme legate de homosexualitate.

Vrei să spui că e în regulă ca oameni de rase diferite să se unească prin căsătorie?

Întrebarea este absurdă, dar nu chiar atât de absurdă ca siguranţa unor oameni că răspunsul este „nu”.

Sunt la fel de absurde şi întrebările legate de homosexualitate?
Lasă-mă să Te întreb câte ceva despre sex şi copii. La ce vârstă este potrivit să le permitem copiilor să devină conştienţi de sexualitate ca experienţă de viaţă?

Copiii sunt conştienţi de ei înşişi ca fiinţe sexuate - ca fiinţe umane, adică - încă de la începutul vieţii lor. Ceea ce mulţi părinţi de pe planetă fac acum este să încerce să îi oprească să observe acest lucru. Dacă mâna unui copil merge „unde nu trebuie”, o îndepărtaţi. Dacă un copilaş începe să găsească momente de plăcere în a se juca în mod inocent cu propriul său trup, reacţionaţi plini de oroare şi transmiteţi această oroare asupra copilului vostru. Copilul se minunează: Ce-am făcut, ce-am făcut?
Mămica este furioasă, ce-am făcut?
În cazul neamului vostru omenesc, nu s-a pus problema legată de momentul în care să prezentaţi copiilor voştri noţiunea de sex, ci de cel în care să încetaţi de a le mai cere să-şi nege propria identitate ca fiinţe sexuate. Undeva între vârsta de 12 şi 17 ani, majoritatea dintre voi renunţă deja la luptă şi spun în esenţă (deşi, bineînţeles, nu cu cuvinte - despre aceste lucruri nu se vorbeşte): „E-n regulă, acum ai voie să observi că ai organe sexuale şi să vezi ce poţi să faci cu ele.”
Dar răul a fost deja făcut. Timp de 10 ani sau mai mult, copiilor voştri li s-a arătat că trebuie să le fie ruşine de acele părţi ale corpului.
Unora nu li s-a spun nici măcar numele potrivit pentru ele. Ei aud ceva - de la „păsărică” la „cocoşel” şi până la cuvinte pe care unii dintre voi se străduiesc foarte tare să le inventeze - toate pentru a evita, pur şi simplu, să spuneţi „penis” sau „vagin”.
După ce au înţeles foarte clar că toate lucrurile care au legătură cu părţile acelea ale corpului trebuie să fie ascunse, să nu fie rostite, să fie negate, copiii voştri explodează în pubertate, neştiind câtuşi de puţin ce să înţeleagă din ceea ce se întâmplă cu ei. Nu au fost deloc pregătiţi.
Desigur că, apoi, ei acţionează într-un mod jalnic la cele mai noi şi urgente necesităţi pe care le au, răspunzând neîndemânatic, ca să nu zic în modul cel mai nepotrivit. Nu trebuie să se întâmple aşa şi nici nu observ că ar fi în folosul copiilor voştri, întrucât mult prea mulţi intră în viaţa de adult cu tabu-uri sexuale, inhibiţii şi „dureri de cap” şi nu mai sunt în stare să ţină pasul.
În societăţile iluminate, copiii nu sunt niciodată descurajaţi, pedepsiţi sau „corectaţi” când încep să-şi găsească o plăcere timpurie chiar în natura fiinţei lor. Nici sexualitatea părinţilor lor - adică identitatea părinţilor lor ca fiinţe sexuate - nu este în mod special evitată sau neapărat ascunsă.
Trupurile goale, fie că sunt ale părinţilor sau ale copiilor sau ale rudelor, sunt văzute şi tratate ca fiind ceva absolut natural, minunat şi în regulă - nu ca nişte chestii de care să-ţi fie ruşine.
De asemenea, funcţiile sexuale sunt considerate şi tratate ca fiind ceva absolut natural, minunat şi complet în regulă.
În anumite societăţi, părinţii se acuplează sub ochii copiilor - şi ce ar putea da copiilor un sentiment mai măreţ despre frumuseţea şi minunea şi pura bucurie şi totala normalitate a exprimării sexuale a dragostei, decât aceasta? Pentru că părinţii modelează în mod constant aspectul „corect” şi „greşit” al tuturor comportamentelor, iar copiii primesc de la ei semnale subtile şi-nu-chiar-aşa-de-subtile în legătură cu totul, prin ceea ce văd ei că gândesc, spun sau fac părinţii lor.
După cum s-a subliniat mai devreme, puteţi numi astfel de societăţi „păgâne” sau „primitive” şi, cu toate acestea, se poate observa că, în astfel de societăţi, violul şi crimele pasionale sunt practic inexistente, prostituţia este ridiculizată ca fiind absurdă şi nimeni nu a auzit de inhibiţii şi disfuncţii sexuale. În timp ce o astfel de atitudine deschisă nu este recomandată acum în societatea voastră (ea ar fi considerată o ruşine pentru cultura oricărei altei societăţi, în afară de cele cu adevărat ieşite din
comun), este momentul ca aşa numitele civilizaţii moderne de pe planeta voastră să facă ceva pentru a pune capăt reprimării, vinovăţiei şi ruşinii care, mult prea adesea, înconjoară şi caracterizează totalitatea expresiilor şi experienţelor sexuale ale societăţii voastre.

Ai ceva sugestii? Ceva idei?

Încetaţi de a-i mai învăţa pe copiii voştri încă de la începutul vieţii lor că tot ceea ce are legătură cu funcţionarea foarte naturală a corpurilor lor este de ruşine sau greşit. Nu mai demonstraţi copiilor voştri că tot ceea ce este legat de sex trebuie să fie ascuns. Permiteţi-le să vadă şi să observe latura romantică din voi. Lăsaţi-i să vă vadă cum vă îmbrăţişaţi, vă atingeţi, vă mângâiaţi cu blândeţe - lăsaţi-i să-şi vadă părinţii cum se iubesc unul pe altul şi că, a-şi arăta dragostea fizică, este ceva foarte natural şi absolut minunat. (V-ar surprinde să ştiţi în cât de multe familii nu a fost niciodată predată această lecţie simplă.)
Când copiii voştri încep să trăiască propriile lor sentimente, curiozităţi şi nevoi sexuale, faceţi-i să lege această experienţă personală, nouă şi care se amplifică treptat, de o trăire interioară de bucurie şi sărbătoare, nu de vinovăţie şi ruşine.
Şi, pentru numele Domnului, încetaţi să vă mai ascundeţi trupurile de copiii voştri. Este absolut în regulă dacă ei vă văd înotând în pielea goală într-un iaz când ieşiţi la iarbă verde, sau în piscina din spatele casei; nu faceţi apoplexie dacă ei vă văd o clipă când treceţi de la dormitor la baie fără haină pe voi; puneţi capăt acestei nevoi turbate de a vă acoperi, de a vă ascunde, de a închide orice ocazie, oricât de inocentă, în care copilul vostru ar putea să vă vadă ca pe o fiinţă cu propria ei identitate sexuală.
Copiii cred că părinţii lor sunt asexuaţi, pentru că părinţii s-au arătat în felul acesta. Apoi, îşi imaginează că aşa trebuie să fie şi ei, pentru că toţi copiii îşi imită părinţii. (Terapeuţii vă vor spune că unii copii - ajunşi adulţi - întâmpină, până în ziua de astăzi, dificultăţi în a-şi imagina că părinţii lor chiar „o fac”, ceea ce, bineînţeles, îi umple pe aceşti foşti copii - acum pacienţi în cabinetul unui terapeut - de mânie sau vinovăţie sau ruşine, deoarece bineînţeles că şi ei doresc să „o facă” şi nu înţeleg ce nu e în regulă cu ei).
Aşa că, vorbiţi despre sex cu copiii voştri, glumiţi despre sex cu copiii voştri, învăţaţi-i şi permiteţi-le şi amintiţi-le şi arătaţi-le cum să se bucure de sexualitatea lor. Asta puteţi face voi pentru copiii voştri. Şi faceţi-o din prima zi când s-au născut, o dată cu primul sărut, cu prima îmbrăţişare, cu prima atingere pe care o primesc de la voi şi arătaţi-le că voi primiţi acelaşi lucru, unul de la celălalt.

Mulţumesc. Mulţumesc. Speram să aduci un pic de normalitate în acest subiect. Dar încă o întrebare finală. Când este potrivit să deschizi, în mod specific, subiectul sau să descrii şi să discuţi cu copiii tăi despre sexualitate?

Vă vor spune ei când a venit momentul. Să fiţi sigur că orice copil vă dă de veste, dacă priviţi şi ascultaţi cu adevărat. De fapt, apare treptat. În etape. Şi veţi şti care e modul cel mai potrivit vârstei pentru a trata această apariţie treptată a sexualităţii copilului vostru, dacă v-aţi lămurit, dacă v-aţi rezolvat propriile probleme „nerezolvate” legate de aceasta.

Şi cum reuşim să ni le rezolvăm?

Faceţi ce trebuie. Înscrieţi-vă la un curs. Mergeţi la un terapeut. Intraţi într-un grup de terapie. Citiţi o carte. Meditaţi asupra ei. Descoperiţi-vă unul pe altul - mai presus de orice, descoperiţi-vă din nou unul pe altul ca bărbat şi femeie; descoperiţi, regăsiţi, recâştigaţi, luaţi-vă înapoi propria voastră sexualitate. Savuraţi-o. Bucuraţi-vă de ea.
Luaţi-o în stăpânire.
Luaţi în stăpânire propria voastră sexualitate plină de bucurii şi apoi le puteţi permite şi îi puteţi încuraja pe copiii voştri să o ia în stăpânire pe a lor.

Îţi mulţumesc din nou. Acum, întorcându-ne de la subiectul legat de copii la unul mai larg, legat de sexualitatea umană, trebuie să-Ţi mai pun încă o întrebare. Şi ar putea să pară impertinentă şi ar putea să pară chiar neserioasă, dar nu pot să termin acest dialog fără să o pun.

Hai, hai, nu te mai scuza şi întreabă-Mă.

Grozav! Există ceea ce se numeşte „prea mult” sex?

Nu. Bineînţeles că nu. Dar există ceva care se cheamă prea mare nevoie de sex. Vă sugerez:

Bucurați-vă de tot.
Nu aveți nevoie de nimic.

Inclusiv de oameni?

Inclusiv de oameni. În special de oameni. A avea nevoie de cineva este cel mai rapid mod de a omorî o relaţie.

Dar tuturor ne place să simţim că cineva are nevoie de noi.

Atunci opriţi-vă de la a mai simţi astfel.
Să vă facă plăcere, în schimb," 

SURSA: Cartea Conversatii cu Dumnezeu - vol. 2 - de Neale Donald Walsch


Si ca sa inchei in mod comic, iata cum poti demonta un conflict intre doi barbati: 


Post Comment

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...